România este o țară extrem de atrăgătoare din punct de vedere turistic, cu oameni care își mențin un apetit ridicat pentru călătorii, chiar și în vremuri în care prețurile cresc într-un ritm constant.
„Poate se restrâng cu cheltuielile pe alte necesități, căci la vacanțe nu fac rabat”, a declarat într-un interviu wall-street.ro Ewout Steenbergen, executive vice president & chief financial officer în cadrul Booking Holdings, grupul american de rezervări de călătorii.
25.000 de proprietăți din România erau listate pe booking.com în urmă cu doi ani, în vreme ce acum, numărul lor a ajuns la 40.000, aici fiind incluse toate tipurile de unități de cazare. Deși de la pandemie încoace, cazările alternative au luat mai multă amploare în toată lumea, inclusiv la noi în țară, liderul Booking Holdings spune că românii rezervă cel mai mult hoteluri, apartamente, pensiuni, apartamente în hoteluri și abia la final locuințe puse la dispoziție de gazde.
În privința locațiilor, cele mai populare destinații din România, rezervate prin booking.com sunt:
Ce destinații din Europa sunt la mare căutare
În ceea ce privește vacanțele din Europa, Ewout spune că cele mai populare destinații sunt în continuare ultra-cunoscutele capitale precum Londra, Bruxelles, Roma, Paris. Pe lângă acestea se remarcă și destinații apreciate de toți europenii, cum sunt cele din insulele grecești, dar și orașe precum Barcelona sau Veneția. Despre acestea din urmă, liderul de la Booking Holdings atrage atenția că au devenit extrem de aglomerate și că se înscriu pe lista destinațiilor cu un număr ridicat de turiști.