Prima pagină » Bursa de la București, evoluție atipică. Scade, în timp ce bursele europene cresc

Bursa de la București, evoluție atipică. Scade, în timp ce bursele europene cresc

Bursa de la București, evoluție atipică. Scade, în timp ce bursele europene cresc

Bursa de Valori de la Bucureşti (BVB) a avut o evoluție atipică, miercuri, fiind în scădere în timp ce bursele europene au deschis pe plus, după ce UE a anunţat măsuri de ripostă la importurile americane de oţel şi aluminiu.

Principalul indice al BVB, BET, era pe minus cu 0,6%. La Frankfurt DAX creştea cu 1,4%, Paris cu 1%, Stoxx600 cu 0,8%.

Ședința din 12 martie de la BVB a debutat lent, în timp ce bursele europene sunt pe plus influenţate de tarifele de retaliere la importurile americane de oţel şi aluminiu.

“Cred că este o continuare a trendului negativ, având în vedere faptul că, în cazul pieţei noastre, amplitudinea scăderilor înregistrate în ultimele două zile a fost cu mult mai mică faţă de cea înregistrată pe pieţele externe”, spune Marcel Murgoci, broker al Estinvest.

Astfel, la jumătatea zilei, indicele principal BET al Bursei de Valori de la Bucureşti, care reflectă evoluţia celor mai tranzacţionate 20 de acţiuni, se depreciase cu 0,6%. Tranzacţiile sunt de doar 8,5 milioane lei, din care Banca Transilvania (TLV) asigură 6,7 milioane lei. Pe locul doi se poziţionează OMV Petrom cu 329.000 de lei şi pe trei Hidroelectrica (213.000 de lei). Acţiunile TLV au plus 0,2%. Pe 11 martie BET a urcat cu 0,4%, iar cu o şedinţă în urmă scăzuse cu 0,8%.

În afară, la Frankfurt DAX creşte cu 1,4%, Paris cu 1%, Stoxx600 cu 0,8%. Peste Ocean indicii futures arată creşteri de 0,5% pentru Dow Jones şi 0,7% pentru S&P500.

Financial Times scrie că UE a luat măsuri de retorsiune împotriva tarifelor de 25 % impuse de Donald Trump pentru oţel şi aluminiu la câteva ore după intrarea lor în vigoare, intensificând un război comercial care a zguduit pieţele financiare şi ameninţă economia mondială.

Comisia Europeană a declarat că măsurile sale vor afecta bunuri americane în valoare de până la 26 de miliarde de euro, egalând tarifele SUA la exporturile europene, şi vor intra în vigoare în aprilie, lăsând ceva timp pentru a negocia cu Washingtonul.

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că UE regretă decizia lui Trump şi că tarifele sunt „rele pentru afaceri şi chiar mai rele pentru consumatori”.

„Aceste tarife perturbă lanţurile de aprovizionare. Ele aduc incertitudine pentru economie. Sunt în joc locuri de muncă. Preţurile vor creşte”, a spus von der Leyen.​

 

Alte articole importante
Moneda națională s-a depreciat semnificativ față de USD, la cursul oficial
Bănci-Asigurări-IFN
Moneda națională s-a depreciat semnificativ față de USD, la cursul oficial
Banca Naţională a României (BNR) a publicitat cursul valutar pentru marţi, 25 martie 2025, iar cifrele afişate arată că leul a pierdut teren important în raport cu dolarul american. Concret, leul românesc a pierdut mai mult de un ban în raport cu dolarul american, astfel că un USD a ajuns să fie cotat la 4,5966 lei, […]
Dacia cucerește Europa: noul model vine cu multe dotări la un preț foarte atractiv
Companii
Dacia cucerește Europa: noul model vine cu multe dotări la un preț foarte atractiv
A apărut Dacia Logan modelul 2025: Dacia a lansat un nou model care promite să facă furori pe piața auto europeană. Dacia Logan Essential ECO-G 100 MT5 vine cu un preț extrem de atractiv: doar 10.990 de euro. Pentru această sumă, clienții beneficiază de un pachet generos de dotări standard, incluzând motor turbo, aer condiționat și pilot automat. […]
Nou șoc în economia Austriei. Cunoscut producător de ferestre și uși intră în insolvență
Economie mondială
Nou șoc în economia Austriei. Cunoscut producător de ferestre și uși intră în insolvență
Un nou șoc în economia Austriei: un cunoscut producător de ferestre și uși intră în insolvență după mai mult de 100 de ani de activitate. Valul de insolvențe din Austria Superioară continuă să lovească puternic, de data aceasta afectând un nume de tradiție. Luni, compania Sageder Fenster- und Türenwerk GmbH din Natternbach, un business de familie înființat […]
Interdicție de powerbank pentru avioane: regulile privind bagajele se modifică de la 1 aprilie 2025
Economie mondială
Interdicție de powerbank pentru avioane: regulile privind bagajele se modifică de la 1 aprilie 2025
Restricții privind bateriile externe în avioane: Începând cu 1 aprilie 2025, vor intra în vigoare noi reguli privind transportul bateriilor externe (powerbank) la bordul aeronavelor. Măsurile se vor înăspri semnificativ. Măsura vine ca răspuns la incidente recente, inclusiv un incendiu izbucnit la bordul unui avion, cauzat de explozia unei baterii portabile. În contextul unor riscuri […]
Google confirmă upgrade-ul la Gmail. Peste trei miliarde de utilizatori trebuie să decidă conformarea la noile reguli
Companii
Google confirmă upgrade-ul la Gmail. Peste trei miliarde de utilizatori trebuie să decidă conformarea la noile reguli
Există o nouă bătălie care are loc pe computerele și telefoanele dvs. care va modela modul în care utilizați tehnologia în anii următori. Google conduce acuzația, iar Gmail se va schimba probabil mai mult decât orice altă platformă. Asta înseamnă decizii serioase pentru cei trei miliarde de utilizatori, cărora li se recomandă să se gândească înainte de […]
Horváth: Rolul departamentelor de IT va crește în generarea de valoare pentru business, în următorii trei ani
Analize-previziuni
Horváth: Rolul departamentelor de IT va crește în generarea de valoare pentru business, în următorii trei ani
Rolul departamentelor de IT va crește în generarea de valoare pentru business, în următorii trei ani, arată o analiză, publicată marți de compania de consultanță Horváth. În 2027, 57% dintre echipele de IT vor avea mai multe responsabilități în gestionarea proceselor de afaceri, în timp ce rolul lor în furnizarea și administrarea sistemelor informatice va […]