Analiştii de la Erste Group, din Austria, retrogradează recomandarea pentru acţiunile TTS de la acumulare la menţinere şi dau un preţ ţintă de 4,73 lei, uşor peste cel din piaţă.
Analiştii de la Erste Group, care acoperă mai multe acţiuni mari listate la Bursa de Valori Bucureşti, au retrogradat recomandarea pentru Transport Trade Services (TTS) de la acumulare, la menţinere, pe fondul performanţei acţiunilor care au atins preţul ţintă, și care a rămas nemodificat, la 4,73 lei, potrivit unui raport publicat pe platforma bvbresearch.ro.
Acţiunile TTS se tranzacţionau, pe 17 martie, la 4,655 lei, echivalentul unei capitalizări de 851 milioane lei.
„Privind în perspectivă, ne aşteptăm acum la o performanţă mai moderată în 2025 comparativ cu 2024, însă redresarea cererii ar trebui să depindă de o recoltă bună de cereale şi de o redresare a producţiei de metale în regiune. Ambele premise sunt nesigure, având în vedere lipsa ploilor în regiune de până acum şi perspectivele neclare de producţie ale combinatelor metalurgice deservite de companie.“, arată raportul analiștilor Erste Group.
TTS (Transport Trade Services) S.A. este o Casa de expeditii
Pentru a sustine activitatea sa principală – expeditia de marfuri- TTS, in calitate de actionar, investeste in domenii variate ca: transportul fluvial, transportul de persoane pe cai navigabile, reparatii si mentenanta pentru barje si impingatoare, manipulare si depozitare, activitati conexe pentru transport, transport feroviar si servicii hoteliere.
TTS este actionar majoritar al:
C.N.F.R. NAVROM S.A.
GALATI, ROMANIA
Navrom transporta anual peste 8 mil. tone marfuri din cele mai diverse: minereu, carbine, ciment, calcar, cereale, ingrasaminte, produse laminate etc. Aceste marfuri parcurg atat rute interne (catre/dinspre Galati, Constanta, Cernavoda, Medgidia, Mahmudia etc.) cat si rute international (catre/dinspre Ucraina, Bulgaria, Serbia, Croatia, Ungaria, Slovacia, Austria, Germania). Portul Constanta este punctul de acces esential atat pentru intrarea cat si pentru iesirea marfurilor transportate.
Flota companiei este formata din impingatoare cu putere intre 800-3600 CP, remorchere de 560 CP, barje acoperite si fara capace de 1000 pana la 3000 tone capacitate, slepuri de 1000 tone capacitate si barje-tanc de 1300 tone capacitate.
Folosind aceste tipuri de nave se poate asigura realizarea unor transporturi de pana la 14.500 tone marfa intr-un singur convoi pe rute interne si de 10.000 tone pe rutele externe.
Beneficiind de o finantare IFC/Banca Mondiala NAVROM a inceput in perioada 2006 – 2007 un program de modernizare a flotei (intr-o prima faza remotorizarea si echiparea completa a 14 impingatoare de linie), program ce continua si in prezent, atat pentru flota propulsata cat si pentru cea nepropulsata.
TTS Operator S.R.L.
CONSTANTA, ROMANIA
Firma specializata in transbordul marfurilor, expeditie si asistenta vamala. Asigura manipularea in transbord direct a peste 2 milioane tone de marfa anual.
Operatiuni:
Transbord direct de marfuri vrac si pachetizate: