Prima pagină » Nvidia, creștere spectaculoasă pe bursă. Surclasează Apple

Nvidia, creștere spectaculoasă pe bursă. Surclasează Apple

Nvidia, creștere spectaculoasă pe bursă. Surclasează Apple

Gigantul tehnologic american Nvidia a înregistrat, pe 25 octombrie, o creștere puternică a valorii acțiunilor sale la New York Stock Exchange, surclasând Apple,iar prin aceasta a devenit cea mai valoroasă companie din lume, dinamică alimentată de cererea masivă pentru cipurile specializate în inteligenţă artificială, transmite agenția Reuters.

Astfel, valoarea bursieră a Nvidia a atins pentru scurt timp 3,53 trilioane de dolari, depăşind astfel cele 3,52 trilioane ale Apple, conform datelor LSEG, .

Per total, acţiunile Nvidia au înregistrat o creştere de 2,2%, conferind companiei o capitalizare de piaţă de 3,52 trilioane de dolari, în timp ce titlurile Apple au avansat cu 0,9%, compania fiind evaluată la 3,54 trilioane de dolari.

În luna iunie, Nvidia a devenit temporar cea mai valoroasă companie la nivel global, înainte de a fi depăşită de Microsoft şi Apple. În ultimele luni, capitalizările de piaţă ale celor trei giganţi tehnologici au fluctuat constant.

Microsoft a avut o capitalizare de piaţă de 3,20 trilioane de dolari, în creştere cu 1,3%.

Nvidia, cu sediul în Silicon Valley, este principalul furnizor de procesoare utilizate pentru calculul AI, şi a devenit principalul câştigător într-o cursă între Microsoft, Alphabet, Meta Platforms şi alte mari companii care concurează pentru a domina tehnologia emergentă AI.

Deşi cunoscută încă din anii 1990 pentru proiectarea procesoarelor de jocuri video, acţiunile Nvidia au crescut cu aproximativ 18% în octombrie, stimulate de o rundă de finanţare de 6,6 miliarde de dolari anunţată de OpenAI, compania din spatele ChatGPT.

Acţiunile altor producători de semiconductori au crescut vineri după ce Western Digital a raportat un profit trimestrial peste estimările analiştilor, susţinând optimismul cu privire la cererea pentru centrele de date.

”Tot mai multe companii adoptă inteligenţa artificială în activităţile lor zilnice, iar cererea pentru cipurile Nvidia rămâne puternică. Atâta timp cât evităm o recesiune economică majoră în SUA, există sentimentul că investiţiile în capacităţile AI vor continua, oferind un suport solid pentru Nvidia”,

a declarat Russ Mould, director de investiţii la AJ Bell.

Acţiunile Nvidia au atins un maxim istoric marţi, continuând creşterea după publicarea rezultatelor financiare de către TSMC, cel mai mare producător de cipuri din lume, care a raportat o creştere de 54% a profitului trimestrial, determinată de cererea crescută pentru cipuri AI.

În paralel, Apple se confruntă cu o cerere mai scăzută pentru smartphone-urile sale. Vânzările de iPhone-uri în China au scăzut cu 0,3% în al treilea trimestru, în timp ce vânzările de telefoane Huawei au crescut cu 42%.

Analiştii anticipează că Apple va raporta veniturile trimestriale joi, prognozând o creştere anuală de 5,55%, până la 94,5 miliarde de dolari, conform datelor LSEG.

Aceasta se compară cu previziunile analiştilor pentru Nvidia, care estimează o creştere a veniturilor cu aproape 82%, până la 32,9 miliarde de dolari. Acţiunile Nvidia, Apple şi Microsoft au o influenţă uriaşă asupra sectorului tehnologic şi asupra pieţei bursiere din SUA, trio-ul reprezentând aproximativ o cincime din indicele S&P 500.

Optimismul cu privire la perspectivele pentru AI, aşteptările că Rezerva Federală va reduce considerabil ratele dobânzilor din SUA şi, cel mai recent, un început optimist al sezonului raportărilor financiare au ajutat săptămâna trecută creşterea indicelui de referinţă S&P 500 la un maxim istoric.

Câştigurile masive ale Nvidia au contribuit la creşterea atractivităţii acţiunilor pentru traderii de opţiuni, iar opţiunile companiei sunt printre cele mai tranzacţionate într-o zi dată din ultimele luni, potrivit datelor de la furnizorul de analize de opţiuni Trade Alert.

Acţiunile au crescut cu aproape 190% până acum în acest an, datorită boom-ului AI generativ care a dus la o serie de previziuni optimiste pentru Nvidia.

Alte articole importante
Moneda națională s-a depreciat semnificativ față de USD, la cursul oficial
Bănci-Asigurări-IFN
Moneda națională s-a depreciat semnificativ față de USD, la cursul oficial
Banca Naţională a României (BNR) a publicitat cursul valutar pentru marţi, 25 martie 2025, iar cifrele afişate arată că leul a pierdut teren important în raport cu dolarul american. Concret, leul românesc a pierdut mai mult de un ban în raport cu dolarul american, astfel că un USD a ajuns să fie cotat la 4,5966 lei, […]
Dacia cucerește Europa: noul model vine cu multe dotări la un preț foarte atractiv
Companii
Dacia cucerește Europa: noul model vine cu multe dotări la un preț foarte atractiv
A apărut Dacia Logan modelul 2025: Dacia a lansat un nou model care promite să facă furori pe piața auto europeană. Dacia Logan Essential ECO-G 100 MT5 vine cu un preț extrem de atractiv: doar 10.990 de euro. Pentru această sumă, clienții beneficiază de un pachet generos de dotări standard, incluzând motor turbo, aer condiționat și pilot automat. […]
Nou șoc în economia Austriei. Cunoscut producător de ferestre și uși intră în insolvență
Economie mondială
Nou șoc în economia Austriei. Cunoscut producător de ferestre și uși intră în insolvență
Un nou șoc în economia Austriei: un cunoscut producător de ferestre și uși intră în insolvență după mai mult de 100 de ani de activitate. Valul de insolvențe din Austria Superioară continuă să lovească puternic, de data aceasta afectând un nume de tradiție. Luni, compania Sageder Fenster- und Türenwerk GmbH din Natternbach, un business de familie înființat […]
Interdicție de powerbank pentru avioane: regulile privind bagajele se modifică de la 1 aprilie 2025
Economie mondială
Interdicție de powerbank pentru avioane: regulile privind bagajele se modifică de la 1 aprilie 2025
Restricții privind bateriile externe în avioane: Începând cu 1 aprilie 2025, vor intra în vigoare noi reguli privind transportul bateriilor externe (powerbank) la bordul aeronavelor. Măsurile se vor înăspri semnificativ. Măsura vine ca răspuns la incidente recente, inclusiv un incendiu izbucnit la bordul unui avion, cauzat de explozia unei baterii portabile. În contextul unor riscuri […]
Google confirmă upgrade-ul la Gmail. Peste trei miliarde de utilizatori trebuie să decidă conformarea la noile reguli
Companii
Google confirmă upgrade-ul la Gmail. Peste trei miliarde de utilizatori trebuie să decidă conformarea la noile reguli
Există o nouă bătălie care are loc pe computerele și telefoanele dvs. care va modela modul în care utilizați tehnologia în anii următori. Google conduce acuzația, iar Gmail se va schimba probabil mai mult decât orice altă platformă. Asta înseamnă decizii serioase pentru cei trei miliarde de utilizatori, cărora li se recomandă să se gândească înainte de […]
Horváth: Rolul departamentelor de IT va crește în generarea de valoare pentru business, în următorii trei ani
Analize-previziuni
Horváth: Rolul departamentelor de IT va crește în generarea de valoare pentru business, în următorii trei ani
Rolul departamentelor de IT va crește în generarea de valoare pentru business, în următorii trei ani, arată o analiză, publicată marți de compania de consultanță Horváth. În 2027, 57% dintre echipele de IT vor avea mai multe responsabilități în gestionarea proceselor de afaceri, în timp ce rolul lor în furnizarea și administrarea sistemelor informatice va […]